În aceste zile, se pare că toată sforile se trag pentru ca Zinaida Greceanîi să fie aleasă în funcţia de preşedinte al R. Moldova. Mai mulţi deputaţi şi analişti politici din  ţară, precum şi importanţi reprezentanţi ai Uniunii Europene (UE), unii vizibil, alţii mai puţin vizibil, încearcă să ne spună că Greceanîi este cea mai bună candidatură pentru funcţia “vacantă” încă din 2009. 

De ce NU vreau ca Greceanîi să devină preşedinte? Pentru că, oricât de mult ar dori acum cineva să o prezinte pe Zina Petrovna în postura de tehnocrată, apolitică, în faţa mea, NU are argumente. N-o fi avut Zina Petrovna carnet de parid, dar este, INDISCUTABIL, opera comuniştilor şi a lui Voronin. A făcut parte din Guvernul comunisti încă din 2001 şi i-a servit până în ultimele lor clipe, ocupând diverse funcţii, fiind chiar candidata PCRM-ului pentru funcţia de primar al Capitalei în 2005. A fost mereu un personaj docil, care nu a ieşit niciodată din cuvântul şefului, iar pentru această calitate, a fost mereu promovată.

Nu exclud faptul că anume pentru calitatea de a fi docilă o doreşte preşedinte şi Filat. Or, Zina Petrovna, care mai are câteva zile până a deveni un cadavru politic, nu reprezintă pentru Filat un pericol, aşa cum l-ar constitui din postura de preşedinte, Marian Lupu. De ce o vor europenii pe Greceanîi preşedinte? Pentru că europenii ar dori în această funcţie pe oricine ar avea şansa de a acumula 61 de voturi, săturaţi de incertitudinea politică din R. Moldova.

După cum spuneam, pentru mine, Greceanîi = PCRM. PCRM = Voronin. Cum pot uita politicienii care azi sunt gata s-o voteze pe Zina Petrovna că în urmă cu doar câteva luni, Voronin spunea SUS şi TARE că anume “Zina Petrovna va fi următorul preşedinte al R. Moldova?” Eu nu pot uita această declaraţie, care naşte mai multe întrebări. Pe lângă cele legate de o eventuală cursă în care sunt traşi liderii aşa numitei AIE, mă întreb: De ce dar nu au acceptat Filat şi Lupu s-o voteze pe Zina Petrovna? Că doar nu s-a schimbat femeia peste noapte. Tot tehnocrată şi apolitică era şi atunci, aşa cum este şi acum. NU?

Cică Zina Petrovna are relaţii la Moscova. Ce fel de relaţii are ex-premierul simţim şi astăzi. E de ajuns doar de precizat că ea, prin 2005, deţinând funcţia de prim-viceprim-ministru a purtat cu Gazpromul ultimele negocieri privind preţul la gaze, iar acum, ţara noastră plăteşte pentru gazul negociat de Zina Petrovna, un preţ ca bogătaşii Europei, sau chiar mai mare. Aşa relaţii mai dă
Doamne. O fi lucrând pentru ruşi şi noi nu ştim…

Alte motive pentru care NU vreau ca Zinaida Petrovna Greceanîi să ajungă PREŞEDINTE:

. Mutra, activitatea şi discursul ei NU inspiră încredere.

. Declaraţiile ei din 7-8 aprilie 2009 o fac mai degrabă o candidată pentru un loc la Penitenciarul Nr. 7 de la Rusca decât pentru funcţia de preşedinte.

. Vorbeşte limba moldovească.

. E femeie. Oooo, da! Ştiu că acum îmi vor sări în cap toate reprezentantele „sexului slab”, dar eu NU cred că în R. Moldova există o femeia care SĂ MERITE funcţia de preşedinte. Nu spun că nu există femei capabile pentru a ocupa această funcţie, ci că nu existe femei care să merite această funcţie. Or, toate femeile din politica noastră au ajuns să ocupe unele funcţii doar pentru că au fost promovate, nu pentru că s-au promovat.

. A fost propusă (DE 2 ORI) pentru această funcţie de către Vladimir Voronin.

. Când a fost premier, nu a făcut nimic bun pentru ţară.

. Pentru că NU e corect ca 3 deputaţi, de fapt 2, pentru că Abramciuc tace, să conducă un Parlament din 101 deputaţi.